Munteanu,** suspectat de blat

Munteanu,** suspectat de blat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prigoana împotriva dinamoviștilor inițiată de Astra Ploiești l-a
vizat ieri și pe Cristi Munteanu, cel care ar fi trebuit să fie
titular în meciul de aseară.
Decizia este surprinzătoare prin prisma faptului că „Babicu” este
legat contractual de clubul prahovean, neaparținând de roș-albi.
Însă, chiar și așa, portarul a fost anunțat cu doar două ore
înainte de startul meciului că nu mai este titular în acest meci,
tehnicianul chemându-l în locul său direct de acasă pe Bogdan
Miron, indisponibil în ultimele cinci zile.

A plecat
de la stadion acasă

Anunțul a fost continuat de o discuție aprinsă între cei doi, care,
conform surselor ProSport, a fost foarte aproape de a degenera
într-un conflict fizic, încercarea fiind oprită de ceilalți
fotbaliști și de staff-ul tehnic. Imediat după schimbul de replici,
Cristi Munteanu, vizibil deranjat de gestul lui Nicolo Napoli, și-a
luat pur și simplu bagajele și a plecat din vestiarul echipei chiar
înaintea meciului!

„Nu vreau
să fiu bătaia de joc a lui Napoli”

Apoi, fostul număr 1 de la Dinamo sau FC Național a explicat gestul
său. „Îmi pare sincer rău de domnul Nicolae pentru acest gest. Dar
nu îmi permit să fiu bătaia de joc a lui Napoli. Am un nume pe care
mi l-am construit prin ani grei de muncă și antrenamente, nu merit
așa ceva. A fost bătaie de joc. Dacă nu voia să apăr, putea să mă
anunțe de la început, nu să fiu batjocorit. Se știe că Dinamo a
pierdut împotriva mea puncte și când eram la FC Național, și anul
trecut, când a făcut 0-0 cu Otopeni și am apărat tot ce am avut”, a
fost reacția portarului în vârstă de 35 de ani.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Drama Ruxandrei continuă după divorț! Vedeta de la Neatza cu Răzvan și Dani și-a strâns viața în valize și a...
Drama Ruxandrei continuă după divorț! Vedeta de la Neatza cu Răzvan și Dani și-a strâns viața în valize și a...
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Începe curăţenia la Rapid! Trei jucători, OUT din vară
Începe curăţenia la Rapid! Trei jucători, OUT din vară
”Comentez eu ce spune ăsta?!”. MM Stoica, după conferinţa lui Marius Şumudică: ”Mie nu îmi place stand-up-ul”
”Comentez eu ce spune ăsta?!”. MM Stoica, după conferinţa lui Marius Şumudică: ”Mie nu îmi place stand-up-ul”
Cine își mai aduce aminte de rebela din „Înger Sălbatic”? Natalia Oreiro arată la fel de bine ca acum 25 de ani
Cine își mai aduce aminte de rebela din „Înger Sălbatic”? Natalia Oreiro arată la fel de bine ca acum 25…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Tiberiu s-a stins lângă soţie şi cei doi copii pe Drumul Morţii E 85. Mai aveau 10 minute până să ajungă acasă
Tiberiu s-a stins lângă soţie şi cei doi copii pe Drumul Morţii E 85. Mai aveau 10 minute până să…
Culisele politicii din România în 1919! Ce planuri aveau...
Culisele politicii din România în 1919! Ce planuri aveau...
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore…
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu au fost prezenți la înmormântarea Papei Francisc. Cum a apărut președinte interimar al României
Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu au fost prezenți la înmormântarea Papei Francisc. Cum a apărut președinte interimar al României
×